iulia oprea

“De ce lucrezi cu parintii cind copiii au probleme?” Aceasta este marea nedumerire care se naste in mintea celor mai multi parinti de la care primesc solicitari de terapie pentru problemele copiilor lor.

Copiii nu au probleme. Copiii observa ce se desfasoara in jurul lor si reactioneaza. Ei sunt simptomul sistemului din care fac parte. Comportamentul lor ii ingrijoreaza pe parinti, ca urmare incearca diverse metode de schimbare. Pentru copii.

Metodele lor sunt de cele mai multe ori limitate si ineficiente, sau functioneaza doar pe termen scurt. Acesta este de obicei momentul in care parintele exasperat, sau nelinistit, sau confuz, sau iritat, sau ingrijorat, sau temator, sau etc... apeleaza la psihoterapie.

Daca psihoterapeutul are formare in terapie de familie, va privi tabloul in intregime, nu doar ce face copilul, ci mai ales ce fac parintii, de fapt, toti ceilalti adulti cu care interactioneaza copilul. Va pune intrebari despre contextul in care se desfasoara comportamentul problematic, va fi interesat de secventele de interactiune si relatiile in care este integrat acel comportament problema. Acesta este locul si tinta schimbarii.

Aceasta noua perspectiva permite o privire de ansamblu mult mai ampla, imbogatita cu detalii deseori ignorate, dar care explica comportamentul si reactiile copilului. De cele mai multe ori, cea mai simpla metoda de a-l schimba pe celalalt este sa te schimbi tu primul. Asadar, daca vrei ca copilul tau sa-si schimbe reactiile sau comportamentul, incepe schimbarea cu tine insuti/insati. Pentru copilul pe care ti-l doresti, pentru parintele care ai vrea sa fii.

Programari:
telefon: 0758. 063. 242.
http://www.lsmmedicalclinic.ro/

luni, 10 noiembrie 2014

Infidelitatea

Infidelitatea este un fenomen complex cu consecințe importante asupra persoanelor implicate în acest proces. Fidelitatea într-o relație de cuplu este înțeleasă, în sens larg, ca loialitate, devotament, statornicie. Baza de la care pornesc cei doi parteneri este o promisiune (adesea nerostită sau neprecizată) că totul va fi bine și nimic nu se va schimba între ei, că vor fi alături “la bine și la rău”, ajutându-se și sprijinindu-se reciproc.

Așadar, după cum se vede, nu este vorba doar despre promisiunea de a avea un singur partener sexual, ci de respectarea unor principii și valori esențiale. Așa se explică paleta bogată de trăiri care copleșesc membrii cuplului când întâlnesc fenomenul infidelității – sunt încălcate toate aceste principii și valori, promisiuni și speranțe, dorințe și nevoi, un destin așteptat împreună.

Infidelitatea reprezintă încălcarea acordului prezumat de loialitate și de exclusivitate mutuală sexuală și emoțională. Cum înțelegem conceptul depinde însă de normele sociale și culturale ale societății la care ne raportăm în momentul respectiv. Cum definim infidelitatea și cât de nuanțată este această definiție ține de valori, norme, obiceiuri, cutume, așteptări și prescripții morale, legale, economice, sociale, culturale ș.a.

Fenomenul infidelității se referă la o relație romantică și/sau sexuală între două persoane, în care cel puțin una dintre ele are statutul de persoană căsătorită sau implicată într-o relație stabilă și exclusivă. Este transgresarea unor limite morale, legale, sociale, culturale, de fapt, a unui sistem de valori. Întrebarea principală este dacă aceste limite au fost discutate, clarificate și bine precizate înainte de căsătorie? Au fost negociate și acceptate de ambele părți? În cele mai multe cazuri răspunsul este nu.

Fidelitatea în cuplu este presupusă ca ceva de la sine înțeles, dar fiecare partener acordă implicit semnificații diferite, ceea ce duce la diferențe în înțelegerea și asumarea acestui concept.

Ca bază de plecare pentru discuția din acest capitol vă propun să analizăm câteva mituri despre infidelitate, selectate la întâmplare, dar sunt mult mai multe care fac referire la domeniul relațiilor extramaritale.

MIT: Infidelitatea este tipic masculină.

MIT: Infidelitatea apare când dragostea dispare.

MIT: Infidelitatea duce la ruptura relației.

MIT: Partenerul care înșală caută doar sex.

MIT: Partenerul înșelat suferă enorm și este distrus.

MIT: Infidelul alege o persoană mai tânără și mai frumoasă.

Aflați mai multe »

vineri, 9 martie 2012

La ce ajuta psihoterapia ...

“...poate ca psihoterapia nu este intotdeauna suficienta,
dar este intotdeauna necesara.”
Henry Ey

Foarte multe persoane au dificultati de comunicare si relationare cu cei din jur, le este greu sa se integreze si sa se acomodeze la locul de munca, intr-o echipa sau chiar in viata personala, in relatiile cu parintii, cu copiii sau cu partenerul, tocmai pentru ca nu se cunosc suficient de bine, nu stiu sa-si descopere/valorizeze punctele tari sau vulnerabilitatile, calitatile sau defectele.

Acest lucru ni se poate intimpla fiecaruia in diferite momente ale vietii, iar ceea ce simtim si traim ne consuma intens din punct de vedere psiho-emotional, generind stari conflictuale, framintare, neliniste, nemultumire, stres... Iti suna cunoscut?

Cu cit stii si descoperi mai multe lucruri despre tine, cu atit iti poti valorifica si eficientiza mai bine potentialul de care dispui, si cu atit ai mai multe sanse de a obtine ceea ce doresti. Paradoxul este ca pentru a te schimba trebuie sa te cunosti foarte bine asa cum esti, ori tocmai acest aspect il neglijam cu totii de cele mai multe ori.

TU cind ai “privit” ultima data cu atentie inlauntrul tau ? Cit de multe lucruri ai putea sa spui – autentice si profunde – despre TINE, despre ce te atrage sau te indeparteaza, despre ce te supara sau te incinta cu adevarat ?

Suntem atenti, sau ne retine atentia mai bine zis, ceea ce ne inconjoara, ce este in afara noastra, dar nu si la noi insine, la ce se intimpla cu noi, ce simtim, ce gindim, cum reactionam si mai ales de ce avem aceste reactii. Raminem permanent blocati in aceleasi tipare de gindire, de traire, de atitudine sau comportament, fara sa vrem si fara sa stim ce putem face pentru a ne elibera.

Primul pas este sa te cunosti cit mai mult TU pe TINE. Si pentru ca stiu ca nu este usor, eu te invit sa-l facem impreuna.

joi, 22 decembrie 2011

HIV/SIDA: capăt sau început de drum?

Deşi de mai bine de două decenii acest diagnostic este prezent din ce în ce mai des în clinicile şi spitalele de la noi, există încă o mulţime de necunoscute, temeri şi prejudecăţi legate de diferitele aspecte ce însoţesc şi definesc traseul acestei boli. Diagnosticul HIV/SIDA nu este doar o condiţie medicală, această boală vine însoţită de numeroase implicaţii psihologice, sociale, economice, juridice, familiale şi altele.

Reacţiile la aflarea diagnosticului HIV/SIDA sunt individuale şi particulare, nu putem vorbi despre acelaşi tablou reactiv la persoane diferite. Dar cu toate acestea, în general în tabloul reactiv sunt predominante afectele dureroase, ele fiind considerate absolut normale în acest context şi în situaţia cu care se confruntă pacientul.

Iată câteva dintre tipurile de reacţii posibile la comunicarea diagnosticului de infecţie HIV: tristeţe, disperare, şoc, negare, furie, blocaj/anestezie emoţională, senzaţie de irealitate, retragere, renunţare, izolare ş.a. Bolile incurabile, cele cu potenţial letal - aşa cum este privită de cele mai multe ori această boală - sunt percepute ca pierderi ireversibile de către pacient şi generează trăiri de neputinţă, inutilitate, incapacitate, deznădejde. În această situaţie este extrem de necesară consilierea psihologică a persoanelor care se văd puse în faţa unui astfel de diagnostic, situaţie copleşitoare prin implicaţii, consecinţe, evoluţie şi parcurs.

Consilierea este un proces treptat, de durată în care se urmăreşte ca persoana să-şi poată asuma trăirile şi limitările impuse de boală, ventilarea emoţiilor şi deblocarea resurselor adaptative pentru a face faţă situaţiei prezente. Consilierul urmăreşte identificarea trăirilor pacientului pentru o abordare eficientă în scopul corectării, reorientării acestora sau în vederea suportului emoţional adecvat; aceste trăiri pot fi: teamă paralizantă, autoblocantă, stare de alertă, îngrijorare sau nelinişte excesivă, disperare, deznădejde, sentimentul că nu mai e nimic de făcut, că totul este în zadar, însingurare, autoizolare, retragere, sentimentul de pierderea controlului, că nu mai este stăpân pe propriul destin şi că viaţa intră pe un traseu implacabil în care propria voinţă nu mai contează.

Rolul psihologului este deosebit de important de-a lungul întregului demers medical al pacientului seropozitiv HIV: începând cu comunicarea diagnosticului, informarea şi educarea în raport cu boala de care suferă, evaluarea psihologică, susţinere/reechilibrare emoţională, asistarea pacientului în căutarea unui sens pentru ceea ce trăieşte şi recăpătarea controlului cognitiv asupra situaţiei nou apărute, toate acestea sunt obiective importante de urmărit în cadrul şedinţelor repetate de consiliere psihologică.

******************

În cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" testarea HIV se face în mod gratuit.

Secţia de Zi Adulți - telefon: 021. 2010. 980 / int. 2000

Adresa: str. Dr. Grozovici nr 1, sector 2, Bucureşti

duminică, 3 ianuarie 2010

Revista de Psihologie

Articole

Manuale

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Legislaţie

legislaţie

LINKS

link-uri utile