Teoria ataşamentului a lui John Bowlby este una dintre cele mai cunoscute şi utilizate teorii din psihologie în ultima jumătate de secol. De-a lungul timpului a generat numeroase studii, cercetări, lucrări de specialitate şi a atras profesionişti din psihologie clinică, psihiatrie şi psihoterapie, psihologia dezvoltării sau a personalităţii, psihologie socială şi multe altele.
În lucrările sale, Bowlby arată că nevoia de ataşament face parte din necesităţile de bază ale fiinţei umane, este înnăscută şi are drept scop supravieţuirea. Individul se naşte cu o serie de comportamente pre-programate (attachment behaviors), destinate să îi asigure apropierea şi conexiunea cu persoanele de îngrijire (attachment figures), pentru că acestea îi pot oferi protecţie, siguranță, alinare şi confort (fizic şi emoţional).
Această predispoziţie înnăscută este, de fapt, un sistem adaptativ de evoluţie a fiinţei umane, care măreşte probabilitatea de supravieţuire – la naştere copilul nu este dotat sau pregătit pentru a rezista mediului exterior fără ajutorul adultului/îngrijitorului.
Interacţiunea cu ceilalţi este, așadar, crucială pentru dezvoltarea individului. Conform teoriei ataşamentului, în primul an de viaţă copilul dezvoltă scheme/modele operaționale - reprezentări de sine şi celălalt - care se bazează pe interacţiunile timpurii cu îngrijitorul său primar (de regulă, mama).